Conectează-te

instant

Păstrează
discreția

Navighează
ușor

TINERII CU CANCER

Catalina Badea

De multe ori „lecțiile” le vedem ca pe o parte a vieții care se încheie odată cu finalizarea studiilor. Sau care au loc doar într-un mediu formal, în sensul lor clasic. Dar pentru marea majoritate a oamenilor cele mai importante dintre acestea sunt lecțiile de viață, dobândite și interiorizate de fiecare în propriul său fel. Ele apar în urma experiențelor, care pot fi atât unele pozitive, cât și unele mai puțin fericite.

Pentru Cătălina Badea, lecțiile cele mai importante au apărut în urma unei probleme care a reprezentat pentru ea un obstacol peste care a trecut cu multă ambiție și având un spirit de luptătoare. Această problemă a fost reprezentata de Boala Hodgkin, diagnosticată în urma unei biopsii la Spitalul Monza. Hotărârea de a efectua această biopsie a venit după o serie de investigații la toate spitalele din București în urma descoperirii de către Dr. Aldea Brândușa a unor ganglioni în cadrul unui control mamar. Astfel că prima lecție pentru a reprezentat faptul că prevenția este deosebit de importantă și că orice problemă, descoperită la timp, este mult mai ușor de tratat și rezolvat.

Odată cu acest diagnostic, pus la vârsta de 28 de ani, au urmat 3 ani de tratament, 2 dintre ei fiind de tratament citostatic și unul de autotransplant cu celule stem. Intervențiile medicale au avut loc în principal la Spitalul Fundeni, în cadrul Departamentului de Transplant Medular Fundeni și a Secției de Hematologie. Acest tratament a cauzat, inevitabil, și unele dificultăți și obstacole inerente. Cele mai dificile dintre acestea au fost reprezentate de instalarea prematură a menopauzei, lucru despre care pacienta nu a fost anunțată în prealabil, precum și de stările de rău fizic cauzate de tratament. Aceste stări au forțat-o să întrerupă mersul la birou pe perioada tratamentului.

Social, Cătălina a avut norocul de a avea prietenii alături, atât pe cei de dinainte, precum și prieteni noi făcuți atât în spital, cât chiar și în salonul în care a fost internată. În plus, mulțumită rețelelor sociale, a reușit să țină legătura cu toți aceștia atât pe timpul tratamentului cât și după. Când toate acestea nu erau suficiente pentru a preveni stările depresive care apar inevitabil în urma acestui diagnostic și tratament, a fost ajutată să treacă peste aceste sentimente de către psihologul de la Spitalul Panduri, unde mergea singură. Din fericire, fiind angajată și având majoritatea cheltuielilor cu tratamentul acoperite de stat, singura cheltuială considerabilă a fost cea cu radioterapia, efectuată la o clinică privată.

În urma acestei experiențe grele și plină de provocări, Cătălina a ținut să împărtășească lecțiile pe care le-a tras ea, lecții care se pot aplica tuturor. În primul rând, să înțeleagă toți care trec prin așa o situație că nu este vina lor și că trebuie să se privească în oglindă și să zâmbească, oricât de greu ar fi. Mentalitatea este foarte importantă, gândirea pozitivă precum și autoîncurajarea, mai ales acceptarea situației. Este important să facă lucruri care îi fac fericiți alături de cei dragi, lucruri care îi fac să se iubească mai mult și să alunge gândurile negative „în o vacanță exotică„, pentru ca acestea să se întoarcă schimbate, sub forma unor gânduri bune și a optimismului de care este nevoie pentru a trece peste astfel de încercări. Acestea sunt lecțiile pe care le-a oferit o foarte grea încercare, peste care Cătălina a reușit să treacă cu ambiție și cu o putere pe care nu știa că o deține în interiorul ei.

Dragos Finaru

Viața este frumoasă, poate cel mai frumos dar primit, și fiecare dintre noi are un mod aparte de a profita de ea. Pășim în fiecare minut spre o alta zi, așteptând cu nerăbdare să lăsăm prezentul în trecut, și să îmbrățișăm viitorul fără a ne gândi cât de important este fiecare moment.

Așa se întâmpla și în cazul lui Dragoș, un tânăr de 19 ani a cărui grijă era doar admiterea la Facultatea de Medicină, și ieșirile în oraș cu prietenii. Totuși, un diagnostic avea să interfereze cu visurile pe care acesta le avea. Nimeni nu este pregătit să se confrunte nici cu o durere de cap, cu atât mai puțin să se lupte cu o boală dură, cum este cancerul. Având în vedere că totul s-a întâmplat atât de repede, Dragoș nu își poate aduce aminte cu exactitate momentul în care au apărut primele simptome. Cert este că tratamentul care consta în chimioterapie și radiații cu cobalto-terapie a durat un an întreg, oscilând între Cluj, Bacău și Fundeni.

Cu toate că existau perioade în care Dragoș era nevoit să lipsească de la școală din cauza vizitelor medicale, acesta a continuat să gândească ca un învingător, drumul lui spre admiterea la Facultatea de Medicină aflându-se în continuare pe lista lui de priorități.

Dragoș povestește cum, în ciuda faptului că prietena lui de la acea vreme a rămas alături de el sa îl susțină, încurajată de părinții ei, el a fost cel care s-a îndepărtat de ea și a devenit mai retras, poate din cauză că nu a avut parte de servicii de suport psihologic în timpul tratamentului. El mai povestește că cei pe care îi întâlnea pentru prima dată se îndepărtau de el, mai ales fetele.

Tatăl lui Dragoș a fost un adevărat Leu Curajos, fiind alături de el orice s-ar fi întâmplat. În momentele în care tânărul simțea că nu mai poate, tatăl său era pregătit să îl ridice atât moral, și uneori chiar fizic. Tot acesta a depus eforturi financiare pentru a-i asigura medicamentele necesare și transportul spre Cluj, București și Budapesta. Mai mult, pentru a nu-l afecta, nu i-a dezvăluit toate eforturile pe care le-a făcut. Tatălui nu îi era deloc ușor cu munca, și Dragoș nu a știut niciodată dacă colegii acestuia au acceptat și au înțeles situația delicată prin care trecea.

El este acum perfect sănătos, și chiar dacă nimeni nu l-a informat despre efectele de lungă durată care ar putea să apară, el mărturisește că singurul efect secundar al afecțiunii este imunitatea care a avut de suferit, și conștientizează faptul că trebuie să fie mai atent cu propria lui persoană.

Îi place să trăiască viaţa cu curaj, respiră fericire prin toţi porii și debordează de optimism. Când îl vezi pe Dragoș nu te-ai gândi nici un moment că acesta are în spate un trecut care pe mulți i-ar descuraja. El îi îndrumă pe toți cei care se află într-o situație similară cu a lui, să nu se dea bătuți niciodată, să gândească pozitiv și să-și construiască imagini vii și puternice în minte orientate spre viitor. Motto-ul lui Dragoș a fost întotdeauna “curaj, credință și speranță“.

El este un model demn de urmat, un adevărat erou al timpurilor noastre!

Emanuel Schipor

În fiecare dimineață ne trezim și ne bucurăm mai mult sau mai puțin de ziua care urmează, fără să ne gândim vreo secundă că ceva rău s-ar putea întâmpla. Suntem feriți de gânduri negative care ne privesc pe noi înșine, privind cu un pozitivism naiv superficialitatea lucrurilor mărunte care ne înconjoară. Ne îngrijorează gânduri precum ”ce voi vedea astăzi?” sau ”cu ce mă voi îmbrăca mâine?”

Genul acesta de gânduri îl preocupau și pe Emi, un adolescent de 16 ani, până în momentul în care a aflat că suferă de o afecțiune care avea să îi schimbe viața. Determinarea diagnosticului a fost întârziată din cauza faptului că acestuia îi era rușine să povestească familiei și prietenilor despre apariția primelor simptome datorită mediului în care trăia, adică mediul rural.

După trei luni de la apariția primelor simptome, Emi începe să aibă dureri cumplite de spate și este internat la secția de onco-pediatrie unde află că are cancer testicular.

Din acest moment, începe perioada tratamentului care avea să dureze aproximativ un an și jumătate, și constă în radioterapie și perfuzii cu citostatice. Tratamentul dura 8 zile iar apoi urma o pauză de 3 săptămâni în care, în funcție de rezultatele analizelor, doctorii decideau dacă poate pleca acasă sau nu. Spre finalul tratamentului, din cauza rezultatelor slabe ale analizelor, Emi a fost nevoit să își petreacă marea majoritate a timpului în spital.

Timpul îndelungat pe care acesta l-a petrecut în spital, l-a forțat să absenteze de la cursuri, trebuind să recupereze într-un timp foarte scurt. De asemenea, din cauza operațiilor la care a fost supus, s-a văzut nevoit să urmeze o altă carieră decât cea pe care și-a propus-o.
Presiunile financiare nu au fost foarte mari deoarece asigurarea de sănătate a acoperit o mare parte din costuri. Însă din cauza faptului că mama sa lucra în învățământ și nu găsea mereu un suplinitor, aceasta nu putea fi alături de el.

La recomandarea medicilor de a aplica pentru o pensie socială adresată persoanelor cu dizabilități, a refuzat, dorind să se simtă ca un copil normal. Chiar dacă tratamentul la care a fost supus i-a afectat fertilitatea pentru o perioadă scurtă de timp, operațiile invazive au avut repercusiuni mai drastice, acesta devenind steril, cu opțiuni limitate pentru conceperea unui copil. Una dintre cauze fiind și aceea în care părinții lui Emi au luat decizia de a nu-i prezerva fertilitatea, fără a se consulta cu el.
Acum, el este cancer-free și își trăiește viața din plin, cu mențiunea că anual trebuie să meargă la control. Singura lui grijă fiind aceea a efectelor de lungă durată care pot să apară după 10-15 ani.

În urma eforturilor depuse de familie și de prieteni, și al suportului pe care acesta l-a primit din partea Asociației ” Little People “ România în timpul, și după terminarea tratamentului, Emi se simte extraordinar și este pregătit să se bucure de fiecare zi care i se oferă. Este recunoscător pentru că a primit o nouă șansă la viață și îmbrățișează traseul parcurs și spune ca experiența l-a ajutat să își găsească un nou scop în viața sa profesională.

Kapornyai Iozsef

Un an de zile reprezintă din aproape toate punctele de vedere o perioadă foarte lungă. În decursul unui an poți deprinde abilități noi, poți vizita multe locuri, se pot întâmpla multe schimbări în viața oricui. Cu atât mai lungă poate părea această perioadă când pe parcursul ei trebuie să te lupți cu o boală gravă.

Acesta a fost cazul lui Iozsef, un băiat din Recaș, care la vârsta de 19 de ani a fost nevoit să se lupte timp de 1 an de zile cu cancerul. Inițial, de la primele semne până la diagnosticul final au trecut între 4 și 5 luni, o perioadă destul de lungă, care, dacă mai era nevoie, este o dovadă a faptului că astfel de controale ar trebui să fie întreprinse periodic sau la apariția oricăror simptome.

După această perioadă a urmat un an deosebit de dificil și plin de provocări care l-au ajutat pe tânăr să își găsească puterea interioară precum și motivația de a lupta și efectiv de a trăi în ciuda dificultăților. Pe parcursul acestui an a fost nevoie să urmeze un tratament ce a constat în 19 cure de citostatice, precum și 2 operații la femurul drept. Medicii responsabili cu aceste tratamente au fost atât cei pediatri, care s-au ocupat de protocolul de chimioterapie, precum și medici pentru adulți, care au efectuat intervențiile chirurgicale. Aceștia aparțin secției pediatrice de la Spitalul Louis Turcanu, din Timișoara, precum și unui spital de adulți din Budapesta. Din fericire, costurile aferente și legate de aceste intervenții nu au reprezentat o povară prea mare pentru familie.

Cadrele medicale au făcut tot posibilul să fie disponibile toate materialele de care era nevoie și familia a trebuit doar să achiziționeze unele medicamente care nu se găseau în spital. Pe lângă aceasta, familia a mai acoperit și costul transportului și operației efectuată în Budapesta, deoarece aceasta nu se putea efectua în România. Dar și în acest caz, a beneficiat de sprijin financiar și din partea prietenilor, a foștilor profesori și a cunoscuților și astfel a reușit să acopere costurile inerente.

Multă din puterea de care Iozsef a dat dovadă provine din un psihic puternic, care l-a ajutat să treacă peste toate gândurile și atitudinile negative care pot apărea foarte ușor în cazul unui asemenea diagnostic. A reușit să mențină această atitudine mai ales cu ajutorul prietenilor pe care i-a avut alături și față de care nu a simțit o îndepărtare. Mai mult, a legat și prietenii noi cu oameni care au reușit să îl susțină moral și să îl încurajeze. Pe plan personal, relația în care se afla s-a încheiat după o vreme, însă la 19 ani cam asta se întâmplă cu relațiile așa că pentru Iozsef a reprezentat doar încă un motiv pentru a lupta cât mai mult ca să își revină cât mai repede. Revenirea, după cum spune chiar el, a reprezentat o a 2-a naștere. Și-a dat seama că are o viață frumoasă înainte, la care nu are cum să renunțe. S-a reintegrat ușor și cu încredere în viața socială, și-a reluat studiile și și-a făcut prieteni noi, cum e normal la facultate. În alte cuvinte, în cea mai mare parte, și-a reluat viața pe care o avea înainte.

Ce s-a schimbat a fost atitudinea, una mult mai curajoasă, care l-a făcut să își dea seama de lucrurile care contează cu adevărat în viață. Această putere mentală de care Iozsef a dat dovadă se regăsește și în mesajul lui către celelalte persoane care se luptă cu boala. Acesta îi încurajează să fie puternici, să lupte pentru viața lor pentru că este cea mai importantă și să nu se dea bătuți în nici un moment, pentru că dacă sunt puternici mental, vor fi mai puternici și fizic.

De asemenea, transmite și un mesaj de încredere față de doctori, care vor doar binele pacienților. În final, îi asigură pe cei care trec prin probleme asemănătoare cu ale lui că toată această luptă va merita și că viața va reveni la normal, chiar dacă peste câteva luni, un an sau oricât de lungă ar fi perioada este necesară pentru vindecare.

Sorina Tamas

Mulți dintre noi ne lăsăm afectați de lucrurile cele mai minore. Pentru mulți, problemele zilnice care ne fac să concluzionăm ca „am avut o zi grea” sunt în registrul „Nu am avut bani să fac plinul”, ”m-am certat cu un coleg la birou” sau „Nu am destule like-uri la noua poză de pe “facebook”. Totuși, există pe lângă noi mulți oameni care reușesc să mențină o atitudine pozitivă, optimistă, în ciuda unor probleme mult mai serioase.

Sorina este unul din acești oameni. La vârsta la care ar fi trebuit să aibă doar grija vieții de student, cursuri, seminarii, petreceri, prieteni, ea s-a confruntat cu un diagnostic dur, adică Limfomul Hodgkin, în alte cuvinte cancer limfatic. În 2007, la 21 de ani, studentă în cadrul Facultății de Informatică - UV Timișoara, diagnosticul a surprins-o și pe ea, într-o zi fiind o studentă aparent perfect sănătoasă, ca în ziua următoare să fie conștientă că va fi supusă unei intervenții chirurgicale urmată de radioterapie. Despre perioada ce a urmat, recunoaște chiar ea că îi este dificil să vorbească, însă o face, tocmai pentru a încuraja si pe alți tineri care se lovesc de aceleași trăiri. Tratamentul a debutat cu 8 cure de citostatice și o sesiune de radioterapie efectuate la secția de Hematologie din Cluj Napoca. Mai apoi, în urma recidivei s-a trecut la alt tratament cu alte citostatice și radioterapie și o intervenție chirurgicală menită să faciliteze iradierea pelvisului fără afectarea ovarelor. Mai mult, a urmat un transplant de celule stem în Timișoara, precedat de 4 cure pre-transplant. În urma acestui tratament, Sorina susține că se simte ca și cum s-ar fi născut din nou începând cu 08.02.2010, dată din care este cancer-free.

A avut alături familia, care pentru ea au reprezentat niște veritabili Lei Curajoși, care au făcut orice sacrificii nu doar pentru a-și face fiica sănătoasa, ci și pentru a o susține moral, psihic și chiar fizic pe toată durata acestei boli. Mai mult, pentru a nu o afecta, nu i-au dezvăluit toate eforturile pe care le-au făcut în acest sens. Au primit sprijin de a comunitatea din oraș, rude, prieteni, rude care l-au și cazat pe tatăl ei pe perioada internării din Timișoara, acesta străbătând orașul ce câteva ori pe zi pentru a-i aduce mâncare sau ce mai avea nevoie la spital fiica sa. Mama ei a intrat și ea în șomaj pentru a-i fi alături în jurul perioadei transplantului. Pentru PET CT-ul efectuat în Ungaria au efectuat chiar un credit și toate acestea cumulate au reprezentat mari greutăți pentru familie, însă toate au meritat când acum se pot bucura de o fiică sănătoasă. Singurul efect ireversibil a fost instalarea infertilității, însă în 2018 există suficiente alternative la această problemă des întâlnită în societatea noastră.

Revenirea după tratament nu a fost nici ea una ușoară. Întâi au venit controalele, la 3 luni, la 6 luni, la 1 an, fiecare aducând cu sine emoția, frica unui eventual rezultat descurajator. Mai apoi, având în vedere perioada de izolare și interdicția timp de 6 luni de a ieși în aglomerație, reintegrarea socială a fost mai anevoioasă decât în cadrul unei intervenții medicale obișnuite. Un pas foarte important în această direcție a fost reprezentat de participarea la tabăra Temerarii, alături de alți supraviețuitori ai cancerului.

Recunoaște că participarea la tabăra organizată de Asociația “Little People” a avut un impact major asupra vieții sale. A fi înconjurat de mulți tineri care debordau de energie în ciuda confruntării cu boala i-a dat și ei energie și încrederea că poate redeveni o tânără normală.

Ceea ce a și făcut. S-a reintegrat în societate cu prietenii ei, a reușit să finalizeze facultatea împreună cu colegii ei și s-a angajat într-un colectiv frumos unde îi face plăcere să activeze. Aceasta este cea mai bună dovadă că boala nu trebuie să doboare pe nimeni și că beneficiind de sprijinul celor din jur, trebuie înfruntată cu incredere și curaj. Acesta este și mesajul ei „Crede în minuni!” „Ești mai puternic decât crezi!”. Ea îi încurajează pe toți cei care se confruntă cu boala să se lupte cu aceasta cu gândul la ziua în care va fi pe o plajă, cu un pahar de limonadă în mână, cântându-și visele, toate acestea fiind obținute prin propria muncă și propriile eforturi. Ea a reușit. De asemenea, ne încurajează să nu despicăm firul în 4, să savurăm situația cu zâmbetul pe buze, să cântăm, să dansăm, să citim, să ne bucurăm de viață și de persoanele dragi care ne înconjoară. O veritabilă lecție de viață și de optimism din partea unei tinere care s-a confruntat cu probleme mult mai mari decât cele pe care le întâlnim zi de zi.

Descărcați aplicația